20 mai 2013

19.05.2013 - Pasul Vâlcan și Straja

Ne-am trezit de dimineață cu pofta de a bea o cafea undeva la munte și fiindcă aveam la dispoziție doar vreo 4-5 ore, trebuia să alegem ceva relativ aproape. 
Ne-am hotărât să vedem și noi mult discutata telegondolă de la Vulcan, așa că la ora 12:00 am plecat într-acolo. Indicatoarele spre acest punct turistic tind spre zero și a trebuit să oprim de 3 ori, să întrebăm localnicii. Pe lângă acest inconvenient, starea drumului necesită multe reparații și asfaltare...
Într-un final am ajuns la telegondolă și am așteptat 10 minute să se mai strangă turiști pentru a o porni.


Ajunși sus realizăm că în afara unor case de vacanță nu mai există altceva. Mult râvnita cafea cu aer de munte chiar se lăsa așteptată... Ne-am așezat pe iarbă și am admirat panorama asupra orașului și frumosul peisaj.


După ce ne-am odihnit puțin, am coborât cu gândul de a merge la Straja.


Până în stațiune am urcat cu motocicleta, cu toate că și starea acestui drum a cam lăsat de dorit. Am găsit acolo noi prieteni de joacă, doi "ursuleți" și am reușit într-un final să savurăm mult dorita cafea, respectiv ciocolată caldă.

 

Per total a fost o zi frumoasă, cu mult aer curat, însă în lipsa zăpezii aceste locuri par să își piardă mult din strălucire...

 

7 mai 2013

06.05.2013 - "Castelul din Carpați" și Valea Dinozaurilor

De această dată am vrut să vedem locul în care Jules Verne și-a găsit inspirația în scrierea romanului "Castelul din Carpați". Motocicleta am lăsat-o lângă Biserica Colț de la poalele dealului, iar noi am pornit într-un traseu de 25-30 minute spre cetate. Poteca a fost cam anevoioasă, dar efortul a meritat.


După ce ne-am încărcat bateriile cu aer curat timp de o oră, am coborât spre motocicletă. Pe drum ne-am împrietenit cu un străjer al cetății, probabil o năpârcă.


De la Biserica Colț am pornit către Valea Dinozaurilor, unde am vazut mai multe obiective, printre care: Câmpurile cu Granit, Râpa Dinozaurilor, Dealul Dinozaurilor și un sat rustic la poalele Retezatului.


5 mai 2013

05.05.2013 - Biserica Densuș și Drumul Vulcanilor

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una dintre cele mai vechi biserici din piatră și este propusă pentru a intra în patrimoniul UNESCO. Această biserică cu caracteristici "bizare", făcută din marmuri, coloane și statui de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, stârnește numeroase controverse.


Despre Drumul Vulcanilor din Geoparcul Dinozaurilor, Hațeg, am aflat destul de recent, dar nu a așteptat prea mult pe lista obiectivelor de vizitat. După o trecere prin micuțul râu, am urmat un traseu de 30 minute până la punctul de Belvedere. Drumul ne-a călăuzit printr-o frumoasă pădure de fagi, iar priveliștea de la finalul drumului a meritat osteneala.

 Urme de viermi vizibile pe piatră